Inca 431 de transformatoare noi in Oltenia in 2013. Investitia continua si in 2014.
Modernizarea parcului de transformatoare al CEZ Distributie continua sa fie una dintre investitiile ambitioase ale companiei. Pe parcursul anului 2013 au fost inlocuite aproximativ 431 de transformatoare in cele 7 judete de operare (Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Valcea, Arges si Teleorman).
Programul de investitii pe termen lung al CEZ Distributie pentru modernizare a retelei electrice de distributie din proprietatea sa cuprinde inca din 2011, montarea de transformatoare noi de medie si joasa tensiune. In anul 2011, compania a demarat inlocuirea transformatoarelor vechi, cu durata de viata depasita si tehnologia deceniilor anterioare, cu peste 430 de echipamente noi si a continuat sa investeasca in transformatoare echipate modern si complet dupa cele mai recente standarde tehnice din domeniu.
Proiectul a continuat si in 2012, avand ca tinta innoirea parcului de transformatoare cu inca 918 de bucati si a mers mai departe si in 2013 cu un numar de 431 de bucati.
Valoarea investitiei din 2013 a fost de 10,3 milioane lei si a reprezentat aproximativ 5% din valoarea programului de investitii al CEZ Distributie din 2013.
Impactul direct al investitiei vizeaza:
- Reducerea numarului de intreruperi care afecteaza consumatorii
- Cresterea calitatii energiei electrice livrate la consumatori
- Cresterea gradului de siguranta in exploatare
- Reducerea consumului propriu tehnologic
Selectia transformatoarelor inlocuite a tinut seama de o serie de criterii precum: o durata de viata mai mare de 30 de ani si o locatie securizata (in care sunt montate echipamente de protectie impotriva supratensiunilor atmosferice).
Totodata, inlocuirea transformatoarelor a presupus si lucrari adiacente de modernizare precum schimbarea coloanelor si a cutiilor de distributie, contribuind la cresterea calitatii serviciului de distributie a energiei electrice.
Repartizarea pe judete a noilor transformatoare a fost uniforma, astfel: Dolj - 63 buc; Arges - 61 buc; Gorj - 61 buc; Mehedinti - 60 buc; Olt - 63 buc; Teleorman - 61 buc; Valcea - 62 buc
Pentru anul 2014, CEZ Distributie si-a propus ca obiectiv final un numar de 215 posturi modernizate, continuand astfel montarea echipamentelor noi in posturile de transformare de medie si joasa tensiune.



