Consiliul de Administratie al Depozitarului Central si-a desemnat Vicepresedintii si Secretarul General
Consiliul de Administratie al Depozitarului Central a decis, la finalul saptamanii trecute, numirea doamnelor Carmen Dumitrescu si Dana Mirela Ionescu ca Vicepresedinti ai Consiliului de Administratie si a doamnei Cecilia Manta in functia de Secretar General.
Doamna Carmen Dumitrescu (foto stanga) a absolvit programul MBA Case Western Reserve University, Cleveland, Ohio, USA, Weatherhead School of Management - specializarea Management International. Carmen Dumitrescu este membru al Consiliului de Administratie al Depozitarului Central din anul 2006, iar in perioada 07.2012 – 12.2014 a detinut functia de Vicepresedinte al Consiliului de Administratie.

Doamna Dana-Mirela Ionescu (foto dreapta) a absolvit, Magna cum Laude, Georgetown University, Washington DC, USA, cu dubla specializare in Finante si Afaceri Internationale. In prezent detine functia de Managing Director - Directia Investment Banking la Raiffeisen Bank S.A. Dana-Mirela Ionescu este membru al Consiliului de Administratie al Depozitarului Central din anul 2006.
“Piata de capital romaneasca trece prin schimbari fara precedent, majoritatea acestora fiind generate si executate la nivelul Depozitarului Central. Sunt bucuroasa sa pot face parte din echipa care duce Depozitarul Central in etapa globalizarii si a adoptarii multor standarde internationale”, a declarat doamna Dana-Mirela Ionescu, Vicepresedinte al Consiliului de Administratie al Depozitarului Central.
Doamna Cecilia Manta (foto stanga) a absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Planificare si Cibernetica Economica. In prezent detine functia de Analist Investitii, Responsabil Relatia cu Investitorii la S.I.F. Moldova S.A., companie la care lucreaza din anul 2001. Cecilia Manta este membru al Consiliului de Administratie al Depozitarului Central din anul 2006.



