Dragii mei, nu mă pasionează politica, deşi aici nu e vorba neapărat de politică, simt că o iau razna cu francezu’ ăsta Charlie, adică toţi sunt Charlie. Până şi la covrigăria din colţ, sub orarul de funcţionare, pe-o hârtie pătată de ulei şi asezonată cu susan, scria într-o franceză de Ferentari că şi ele, duduile covrigărese, «e cu Ciarli». Acum, chiar dacă voi fi acuzat că sunt insensibil faţă de drama poporului francez, eu, românul cerşetor, ţiganul, acest pielea vacii pe islaz, aşa cum ne consideră poporul graseietor, pot să comentez ceea ce s-a întâmplat la Paris. Doar e vorba de libertatea presei, nu?

Cred că nu toate naţiile sau religiile sunt la fel de tolerante ca poporul român, ortodox în mare parte, vizavi de aroganţele presei franceze, care, vă rog să faceţi un exerciţiu de memorie sau de Goagăl, vorba lu’ Vanghelie, şi să căutaţi toate epitetele care-au fost atribuite naţiei române. Nu la fel stau lucrurile cu băieţii ăia înfăşuraţi în cearşaf, care sunt atât de «sensibili», încât îţi bat la uşă cu aruncătorul de grenade. Adică eu cred că între ideea de libertate a presei şi băşcălia repetitivă a caricaturilor cu tentă religioasă către nişte fanatici, este mare diferenţă. E ca şi cum ţi-ai număra economiile noaptea, în Bronx. Rămân la părerea, bună sau proastă, că există o linie roşie dincolo de care nu poţi invoca libertatea presei pentru a încălca libertatea altora. Altora, ăştia, fiind nişte neni care-şi aprind ţigara cu Kalashnikov-ul. Ăştia îşi pun vesta căptuşită cu C4, se urcă în metrouri şi încep să cânte melodia: Cine sare acum cu mine? Nu-i iubesc nici p-ăia, nici p-ăia. Mă iubesc doar pe mine, asta aşa ca să nu se supere nimeni. Nici tata, nici soţia, nici vecina de la doi. Dar, mâncărimea-n dos e cauzată fie de oxiuri, fie de hemoroizi şi, mai nou, de caricaturi. Una e să satirizezi nişte oameni normali , sănătosi la cap, care în cel mai rău caz, se supără pe tine şi, eventual, te dau în judecată, şi alta e să satirizezi nişte demenţi despre care se ştie că nu au toate ţiglele pe casă. Vorba aia românească: "să nu te pui cu nebunu". Bă, dacă ştiu că e nebun, îl las în pace cu nebunia lui, că de la nebun nu ştii la ce să te aştepţi.

În altă ordine de idei, chiar stăteam şi cugetam cum de erau ăia aşa bine înarmaţi, cum de-au plănuit atacul, atâta vreme cât unul dintre ei era monitorizat de mult timp, ba avea şi antecedente urmate de pârnaie. Cum au făcut ăia rost de armament, cât timp tu, serviciu secret, eşti numai ochi şi timpane. Mă gandesc c-or fi prins vreo ofertă la vreun restaurant parizian. La o porţie de foie gras, primeşti un Kalashnikov sau la o supă de ceapă, cinci grenade. Totuşi e Franţa, ţara unde regimul armelor e destul de restrictiv, nu ca-n State unde la farmacie, printre aspirine şi furtunuri de clismă, găseşti Colturi şi mine antipersonal. Mi se pare la fel de interesant ca 11 septembrie, desigur ca speţă, nu ca pagube.

Cu tot respectul pentru fiinţa umană, deşi în multe cazuri respect mai mult un câine sau piersica din pom, văd altfel lucrurile: nişte extremişti idioţi au omorât alţi extremişti, indiscutabil mai inteligenţi, dar tot idioţi. Susţin cu tărie acest lucru, deoarece am văzut reacţiile altor gazetari, dar şi ale organismelor şi asociaţiilor de presă interne şi internaţionale. Intrebat de Reuters, redactorul şef al Philadelphia Inquirer, Bill Marimow, a declarat: "Nu vom publica caricaturile în nicio circumstanţă. Ideea de a insulta zeci de milioane de musulmani, mai degrabă decât a descrie ceva în cuvinte, este inacceptabilă."

CTP-ul a declarat azi că: "Eu nu sunt de acord cu publicarea acestor caricaturi, cei care le publica le ştiu a fi insultătoare pentru aceşti religioşi islamici. Există şi limite în această libertate a presei."

Deci? La ce te poţi aştepta de la nişte popoare care-şi cresc copiii cu mitraliera la gât pe post de jucărie? Ştiţi cum stă treaba? Când cotropeşti nişte popoare, le iei şi cu bune şi cu rele. Nici măcar naşterea generaţiilor de «habibi» în ţări occidentale nu va şterge fundamentalismul dus la extrem, din cauza căruia vor mai muri destui în continuare. Toţi şefii marilor cotidiane ale lumii spun la unison că aceste caricaturi sunt insulte aduse unui popor de credincioşi fanatici. O mare vrăjeală. Sunt de fapt cerebrali, intervine instinctul supravieţuirii, care are în spate teama.

Trebuie să facem ochii mari, să ne temperăm pixul şi gura. Strict cu băieţii ăştia. Nu trăim într-o lume perfectă, unde fiecare om îşi vede de treaba lui. Unii se mai uită şi la treburile altora şi se "excită" atât de tare încât acţionează în consecinţă. Cu astfel de specimene, în tot ceea ce faci, că e scris, că e vorbit, trebuie să nu fii arogant. Aroganţa nu are simţuri, ci numai o limbă ascuţită şi un deget arătător.

P.S. Cel mai mult mi-a plăcut informaţia cum că tălâmbii ăia doi, atacatorii, care cică erau foarte bine pregătiţi.... staţi să-mi revin că am o criză de râs... şi-au uitat paşapoartele în maşină. Demenţial! Cu puţin noroc, ăştia luau din greşeală Kalashnikoavele cu gloanţe oarbe. Tare-s curios să văd piesele lipsă din tot acest puzzle.

Emanuel

Recomanda articolul