Timpul înseamnă bani
Şi eu, în fiecare dimineaţă când mă trezesc, mă uit pe lista Forbes pentru a afla dacă am ajuns printre cei mai bogaţi oameni din lume. Cum nu mă găsesc nici pe ciornele publicaţiei, mă duc la muncă. Muncă, aşa cum este pe aproape toată Planeta, remunerată în bani. Indiferent dacă ea, munca, durează 5 minute sau 5 săptămâni.
De câte ori nu vi s-a întâmplat, sau poate niciodată, dar cred că măcar o dată, să vă solicite clientul detalii despre un cost, aşa până la ultima centimă, pentru un serviciu de consultanţă? Niciodată? Cred că nu vreţi să-mi spuneţi, dar sunt convins că aţi întâlnit colaboratori care, deşi au nevoie de serviciile dvs, fiind novici în domeniu, că doar d-aia apelează la un specialist, au impresia că plătesc suma respectivă pentru ceva ce aparent pot face si singuri.
Nimic mai fals! Dacă tot ai sunat un specialist, taci şi ascultă! Tema lui, mai pe româneşte, e să te rezolve. Şi e normal să fie plătit conform onorariului, indiferent dacă te scoate din belea (expresia asta e dintr-un manual de marketing, dar nu-mi mai aduc aminte pagina) în trei minute sau în trei zile. Important e să te scoată. Cu ce costuri? Cu alea pe care ţi le prezintă şi pe care le aprobi. Aprobi pozitiv!, vorba maestrului Ştefan Mihăilescu-Brăila într-una dintre comediile româneşti de mare succes.
Am citit o poveste care reflectă cel mai bine ceea ce spun mai sus.
Se spune că un bătrân meşter fabricant de cazane a fost angajat să repare motorul cu abur al unui vapor din flota unui mare armator.
După ce a ascultat descrierea problemei făcuta de inginerul care se ocupa de motor, şi după ce a mai pus câteva întrebări, s-a dus în camera motoarelor. S-a uitat la mănunchiul de ţevi răsucite şi întortocheate, a ascultat trosnetul cazanului şi şuieratul aburului care ieşea din supape şi a pipăit câteva dintre ţevi. Ulterior, după o scurtă analiză ochiometrică şi auditivă, a scos din trusa de scule un ciocan şi a lovit o singură dată într-o valvă rosie. Imediat, motorul a început să funcţioneze perfect. Meşterul şi-a luat trusa, l-a salutat pe inginer şi a plecat spre propriul atelier.
La câteva zile, proprietarul vaporului a primit o factură de 1000 de dolari. A rămas stupefiat şi nu i-a venit să creadă că pentru 5-10 minute trebuie să achite un asemenea onorariu. Furios, l-a sunat pe meşter şi i-a solicitat o factură detaliată a tuturor operaţiunilor.
Iată ce cuprindea factura detaliată:
Tarif pentru lovitura cu ciocanul: 0.50 dolari.
Tarif pentru că a ştiut unde să lovească: 999.50 dolari.
Emanuel